
Căpitanul Săbăduş Ioan este jandarmul care l-a încătuşat pe viceprimarul Kereskenyi Gabor la un meci de baschet. De asemenea, acesta a evidenţiat în mai multe rânduri pe un forum adresat jandarmilor din toată ţara, nereguli din cadrul IJJ Satu Mare, practicate de către col. Gheorghe Avram.
Conform răspunsului IJJ Satu Mare, la informaţiile solicitate de redactorii PortalSM, căpitanul Săbăduş Ioan a fost trecut în rezervă pe motive de indisciplină, începând cu data de 15 iulie 2011.
„Începând cu data de 15 iulie 2011 domnul Căpitan Săbăduş Ioan a fost trecut în rezervă ca urmare a nerespectării unor prevederi în vigoare privind disciplina militară precum nerespectarea atribuţiilor de serviciu, neîncadrarea în programul orar al unităţii şi părăsirea fără aprobare a unităţii”, se arată în răspunsul IJJ Satu Mare.
Căpitanul Săbăduş Ioan a declarat că această decizie este un abuz din partea inspectoratului, venită ca urmare a neregulilor pe care le-a semnalat de-a lungul timpului. Acesta a precizat că va contesta decizia.
„Eu consider că această decizie este un abuz şi a fost luată pentru că am fost ca un spin în ochi, întrucât am văzut prea multe nereguli şi abuzuri comise. Voi contesta decizia la Curtea de Apel Oradea”, a declarat Săbăduş Ioan.- citeste mai departe…
Tot despre eveniment mai gasiti relatari aici si aici.
E poveste lunga! Cei care urmariti blogul asta de cel putin cateva luni stiti despre ce e vorba, restul… va recomand sa incepeti cu materialul asta!
In mare, unul dintre motivele enuntate de conducerea IJJ Satu Mare privind trecerea in rezerva a capitanului Sabadus Ioan tine de urmatoarul motiv, pe care l-am mentionat deja intr-un articol:
“[...] Inca ceva ce putini din jurul lui Sabadus, capitanul de la IJJ SM, cunosc: omul, cu ocazia vizitei premierului Emil Boc in Satu Mare, a incercat sa-i inmaneze un plic ce continea o buna parte din neregulile de la IJJ SM. Intre timp sesizase inutil alte institutii ale Statului, iar ca ultima solutie capitanul a considerat ca ultima treapta de adresare o reprezinta premierul Romaniei. Partea nashpa e ca nu avea cum sa faca acest lucru (inmanarea plicului) decat daca pleca din unitate, iar seful IJJ SM nici nu voia sa auda de intentiile capitanului, care si-a asumat consecintele (ca deh, murea jandarmeria satmareana fara el) si a pornit catre locul in care urma sa vina Emil Boc. Apoi s-au intamplat multe. De exemplu a fost anuntat prim-adjunctul inspectorului general, Faur Adrian, care a incercat incercand inutil sa-l determine sa renunte. Mai mult, chiar si comandantul Jandarmeriei Romane, Gavrila Costel, a incercat tot inutil sa-l determine sa nu mearga la premier, in fine, dupa toata povestea asta capitanul a fost convins de un SPP-ist sa renunte. Trist nu-i asa? Care, ce, cum au stat lucrurile exact n-am cum sa stiu, decat daca binevoieste capitanul Sabadus Ioan sa ne scrie lunga sa poveste ce i-a pus pe jar pe seful Jandarmeriei Romane, prim-adjunctul acestuia si seful IJJ Satu Mare.
Mai dar… nu inteleg, daca va stiti curati, care-i problema? Aaaa, stiti bine care. Si sunt foarte multe probleme la jandarmi…[...]“
Ce ofensa adusese capitanul intregii Jandarmerii Romane… Si mai rau: cum poate fi catalogat acordul tacit (oficial ca ne… se subintelege) al sefului Jandarmeriei Romane? Ce a fost asa grav ca un jandarm a parasit unitatea, cu toate ca ceruse permisiunea, pentru a-i inmana premierului un plic ce continea, printre altele, neregulile de la IJJ Satu Mare? Pai… pentru noi, cei cinstiti, nu-i o gravitate asta, ba chiar e un act de curaj, o datorie cel putin civica, insa pentru mafioti era pericol mare… Ardea!
Va dati seama, sa fi aflat si s-o fi vazut premierul filmata pe nevasta sefului IJJ Satu Mare, imbracata in tinuta de jandarm, in timpul serviciului si vanzand baxuri de apa minerala in poarta unitatii… Bineinteles ca doamna, sotia lu’ sotu’ sef de IJJ lucreaza in continuare pe mosia lui, Gheorghe Avram, nici macar n-a fost cercetata, insa spinul din coasta marii familii de la SM, capitanul Sabadus Ioan, a fost trecut in rezerva…
Share
Ultimele Comentarii: